Uncategorized

Ghimpu, ai dreptate sau Trezește-te, Vlad Ţepeş !

Nu am spus niciodată că Mihai Ghimpu nu este  cinstit. Mai mult, el are un pronunțat interes național. Și nu am nicio îndoială că fiinImaged vorba de propriul popor, rătăcit, după cum consideră liderul liberalilor, aceasta nu va ezita să-l apere.

Vlad Filat nu are asemenea calități și nici nu vrea să și le cultive. Mai mult, i-am spus odată ofițerului de presă al PLDM, Larisa Manole, că am impresia că Filat în afară de bani nu are nimic sfânt pe lume. Nu convinge. E artificial. Face tot ca un fraier politic care își imaginează că toată lumea  este o afacere din care trebuie să scoată bani.

Voi aduce un exemplu concludent. Atunci când îi trebuia, Filat cerșea de la mine interviurile. Ne-am prezentat, l-am filmat. Ne-am pus obrazul. Știm cum a privatizat, știm cui, presupunem cât s-a luat. Delictul este însă, unul moral. Atunci chiar credeam că Petru Lucinschi este bine intenționat, la fel ca și pe Mircea Snegur.

L-am creditat pe Filat, fiindcă avea 27 de ani, era șef al departamentului privatizării și executa întocmai comenzile lui Petru Lucinschi, devenit șef de stat care, prin egoismul său susținut de Dumitru Diacov, ne-a oprit din drumul nostru spre  Uniunea Europeană și NATO. Asta trebuie să se știe. Dacă o uită Snegur și încearcă să mă marginalizeze eu nu uit, fiindcă nu am fost în serviciul lui , ci în serviciul poporului. Deci, Filat are ce spune și trebuie să o spună, fiind obligat de funcția și de datorie în fața poporului.

Cum se comportă acum Filat, când timpul le-a pus la loc pe toate și văd că din promisiunile sale nu s-a ales nimic? Nu răspunde solicitării de a acorda interviuri. Adică, de a răspunde  prompt la greșelile comise și la fraude. Nu cred că ambasadorul SUA în R.Moldova, William Moser încurajează asemenea ieșiri dictatoriale cu atât mai mult, cu cât i-a sugerat să răspundă tuturor, și să accepte  diversitatea de opinii. Din câte vedem Filat nu a luat aminte nici asupra sfaturilor acestui diplomat serios care ne vrea binele.

Naivul de Filat chiar își imaginează că am nevoie de interviurile lui. Știu prea bine cum gândește și credeam că are capacitatea de a învăța anumite lucruri. El, într-un interviu, acordat postului de radio Europa Liberă, devine Dumnezeu după ce a ruinat efectiv această țară, după ce a adus în anii guvernării sale poporul la sapă de lemn. El vrea să-i pupăm mâna și să-i aducem flori și busuioc. Spune, fiți atenți: ” Nimeni nu s-a gândit, măcar pentru o clipă, dacă eu voi accepta acest lucru. Şi vreau să vă spun că eu sigur nu voi accepta să fiu prim-ministru în orice condiţie sau în condiţii impuse, care să ducă la paralizarea activităţii primului ministru sau a guvernului. Dar despre aceasta deja urmează să discutăm pe viitor.”

L-am văzut în anii în care nu mai era șef al departamentului privatizării. L-am contactat când a devenit ministru de stat. I-am verificat, fără să-și ea seama, sentimentele naționale. Nu știam doar că a fost la școala  K.G.B . –ului de lângă Moscova, unde a fost învățat să păzească hotarele. Am aflat și asta și i-am catalogat atât lui, cât și lui Leancă, alt intrus, trecutul, legat inseparabil de k.g.b. după cum ne spun manualele americane.

Credeam că Filat cunoaște legile acestui pământ. Astăzi Mihai Ghimpu ne-a spus că nu le cunoaște. El s-a globalizat, fiindcă are bani. A ajuns demult în UE, mai bine-zis în Elveția, unde niciun prim ministru, chiar dacă nu se mai are de bine cu soția, nu o face în public atunci când țara arde. A demonstra un exemplu poporului, a răbda este o mare virtute. Nici pe asta nu o are. Chiar nu-l doare nicăieri ce spune poporul despre gestul lui? Judecând despre faptul că nu vrea să-i ceară iertare, cred că Mihai Ghimpu are dreptate. Știți cum  i-a spus o mamă fiicei care trebuia să fie  făcută sclavă: Decât roabă la turci, mai bine te-neacă aici. Și a aruncat-o în Dunăre. Mihai Ghimpu are convingerea aceasta și îl felicit sincer pentru curajul de care a dat dovadă.

 

Vasile Grozavu

Standard
Uncategorized

Timofti are ochelari cu lentile verzi

Image   

Nicoale Timofti a fost prins de serviciul de presă al guvernului lăudând guvernul plecatului Filat. Evident, șeful statului exagerează atunci când spune că este unul dintre cele mai bune executive. Dacă nu știe , îi amintim doar câteva păcate, foarte mari, capitale ale acestei guvernări corupte.

În primul rând, prin închiderea școlilor guvernarea a încălcat dreptul constituțional al omului la învățătură. Prin închiderea spitalelor – dreptul la asistență medicală. Prin  declinul economic fără precedent, guvernarea Filat a mânat pe drumuri cohortele flămânde în țări străine ca să le aducă lor belșugul  pe masă. În principal este un mare păcat să afirmi că totul e bine și frumos în împărăția împăratului verde. Categoric, Mihai Ghimpu are perfectă dreptate când îi spune bătrânului președinte să ”iasă de sub Filat”. Ghimpu,  membru al AIE cu moralitatea integră nu ca a lui Filat, spune lucrurilor pe nume. Același lucru îl face și Marina Lupu.

Cea mai gravă greșeală a lui Timofti e că el declară că decizia Curții este una politică, cu toate că folosește un termen impropriu pentru a-și exprima nemulțumirea. El, dacă se pretinde a fi mare jurist, începem a ne îndoi de acest lucru, trebuie să utilizeze alt termen. Nu îi sugerăm care-i, fiindcă vrem să-l auzim de la el la un post de televiziune drag inimii lui.

E adevărat, nimeni, nu l-a întrebat, dar îi pun eu întrebare, verde în ochii săi, acoperiți cu ochelari verzi. De ce nu cere demararea unei anchete care să stabilească gradul de vinovăție  personală a lui Filat în ceea ce a spus presa despre actele de corupție din executiv. Ori puterea a patra, consideră Timofti, este reprezentată  doar de purtătorul său de cuvânt care se bâlbâie pe mică, pe ceas și irită presa? Îi interzice cineva acest lucru? Nu. Dimpotrivă, Timofti este obligat să fie echidistant și să-i apere pe toți cetățenii acestui stat, inclusiv pe cei care tânjesc după seceră și ciocan.

Curtea Constituțională a adus exemplul unor demnitari europeni de rang înalt care au solicitat inițierea unei anchete de îndată ce asupra lor au planat suspiciuni de corupție. Imediat se solicită demararea, acesta e verbul, unei anchete. Nimeni altul decât Filat, în calitatea sa de prim ministru era obligat să o facă și să depună mărturii. Mai mult, principiile moralei europene, bazată pe principii și valori democratice, reclamau prezentarea demisiei. Era o chestiune de onoare. Iar Curtea Constituțională, pe care nu trebuie să o intereseze dacă a fost demarată sau nu ancheta, a luat act de moțiunea de cenzură a Parlamentului. Ce nu-i place președintelui Timofti? Unde vede angajament? Este o decizie strălucită, conformă standardelor democratice și toți judecătorii Curții, inclusiv cei numiți de Guvern, dle Timofti, trebuie felicitați pentru actul temerar.

În ceea ce-l privește pe garantul  libertăților mele fundamentale, alias Nicolae Timofti, încep să-mi fac griji dacă e odihnit bine. Dacă vreți, e o întrebare de reporter, multstimate președinte. Aștept răspuns la ea. Dar nu prin gura de aur a  portavocii dumitale.

 

Vasile GROZAVU

Standard